Romana English English
Înapoi la În prezent

Sensul migrației
Sensul migrației - expoziție colectivă artiști brașoveni

18 mai - 7 iulie 2024
Muzeul de Artă Brașov vă invită să vizitați în perioada 18 mai - 7 iulie expoziția  „Sensul migrației” curatoriată de Mihai Zgondoiu. Expoziția reunește lucrările artiștilor:  Olimpiu Bandalac, Mihail Coșulețu, Alina Grapă, HomeBoy, R von K, Aura Petrașcu, Dan Roșca, George Roșu, Cristina Rusu, Diana Serghiuță, Alexandra Sîrbu, Tamás Attila, Vladimir Țăroi.
 

Expoziția Sensul migrației, concepută special pentru Muzeul de Artă din Brașov, reunește 13 artiști contemporani locali care s-au născut sau au migrat ulterior în zonă. Lucrările expuse sunt create în tehnici și medii vizuale diferite pentru a sublinia
multiculturalitatea spațiului intracarpatic transilvănean cât și bagajul cultural dobândit în urma migrației. De la ceramică, pictură, sculptură, la instalații multimedia, video-art și performance, toate aceste medii hibridizate nu au făcut decât să sublinieze o (re)cartografiere a memoriei sociale și culturale în zonă.

 „Migrația umană este un fenomen complex și dinamic ce a jucat un rol semnificativ în evoluția societăților. De-a lungul istoriei, factorii care au determinat aceste deplasări au fost diverși, precum schimbările climatice, lipsa resurselor de bază, reunificarea familiilor sau conflictele sociale și economice. Putem clasifica migrația în două mari categorii: cea internă, care se produce între regiuni sau localități din aceeași țară și cea globală, între țări și continente diferite.

Istoric vorbind, Brașovul, ca multe alte orașe importante din România, este situat într-o regiune geografică ofertantă migrației. Oportunitățile economice, educaționale și profesionale disponibile în zonă au determinat oamenii să caute un trai mai bun în
inima Carpaților. Tezaurul cultural cât și așezarea geografică au făcut din burgul Kronstadt un centru economic important, cu un mediu de trai ridicat și liniștit.

Sensul migrației a fost și este diferit pentru fiecare creator în parte. La fel și pentru vizitator.”

Mihai Zgondoiu, artist și curator independent