Romana English English
Înapoi la Arhivă

Tur ghidat tematic despre arta în comunism cu dr. Vlad Babenco

vineri, 28 noiembrie 2025, ora 17:00

Muzeul de Artă Brașov vă invită vineri, 28 noiembrie 2025, ora 17:00, la ultimul tur ghidat gratuit al Galeriei de Artă Românească oferit în anul 2025. Participarea se face pe baza biletului de vizitare, fără taxă de ghidaj suplimentară. Turul ghidat va fi susținut în această lună de dr. Vlad Babenco și va trata subiectul artei în comunism.

Evenimentul va avea loc în contextul expoziției „Un trecut care nu trece. Comunismul și moștenirea sa artistică”, fiind prezentate atât lucrările de expoziția temporară, cât și operele de artă din perioada postbelică aflate în Galeria de Artă Românească. Lucrările ilustrează complexitatea unei etape dificile din istoria recentă a României.

Prin contextualizarea artei și prezentarea unor detalii despre artiști și creațiile lor, evenimentul își propune să ofere publicului o înțelegere mai nuanțată a felului în care realitățile politice, sociale și culturale ale epocii au influențat discursul vizual. Astfel, participanții vor putea descoperi atât constrângerile, cât și formele subtile de expresie și rezistență care au marcat producția artistică a perioadei, contribuind la o lectură critică și informată a acestui capitol esențial din istoria artei românești.

Dr. Vlad Babenco este manager cultural licențiat în științele comunicării și deținător al unui masterat în teorie politică feministă și protecția minorităților. Cu un doctorat în științe politice, specializat în cercetare queer, Vlad are peste 10 ani de experiență în sectorul cultural, activând ca ghid muzeal, comisar de licitație și consultant în vânzări de artă.

Participarea la acest eveniment este gratuită și nu necesită programare, iar accesul se face pe baza biletului de vizitare. Durata turului ghidat în Galeria de Artă Românească va fi de aproximativ 1 oră.

Vă așteptăm cu drag și artă!