Romana English English
Înapoi la Activități educative

Școala de Vară la Muzeul de Artă Brașov 2026

6 iulie – 21 august 2026

Muzeul de Artă Brașov revine în perioada 6 iulie – 21 august 2026 cu o nouă ediție a Școlii de Vară, un program dedicat copiilor și tinerilor, care îmbină educația pentru patrimoniu, educația muzeală și activitățile creative. Pe parcursul a șapte săptămâni tematice, participanții cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani sunt invitați să descopere arta și patrimoniul cultural prin experiențe interactive, exerciții practice, jocuri și activități de explorare a colecțiilor muzeului.

Fiecare atelier oferă oportunitatea de a învăța într-un mod creativ și aplicat, dezvoltând imaginația, spiritul de observație, capacitatea de analiză, comunicarea și colaborarea.

 

Programul atelierelor

Săptămâna 1 | 6–10 iulie 2026: Micii creatori de expoziții

Trainer: Andreea Pocol
Categoria de vârstă: 7–13 ani
Program: luni–vineri, 11:00–13:00

Tel. 0746 570 484

Participanții vor descoperi lumea muzeului din perspective multiple, asumând pe rând rolurile de artist, curator și promotor cultural. Prin ateliere de pictură abstractă și figurativă, exerciții cu creioane aquarel, activități colaborative și jocuri de echipă, copiii își vor dezvolta creativitatea și spiritul de observație. La finalul săptămânii, aceștia vor organiza propria expoziție, selectând și instalând lucrările realizate și participând la un vernisaj conceput chiar de ei.

Înscriere: https://forms.gle/nyafZyFejPUNoRycA

 

Săptămâna 2 | 13–17 iulie 2026: Din culisele muzeului pentru juniori

Trainer: Andreea Pocol
Categoria de vârstă: 11–16 ani
Program: luni–vineri, 11:00–13:00

Tel. 0746 570 484

Atelierul oferă o incursiune în universul profesiilor muzeale și al specialiștilor implicați în cercetarea, conservarea, interpretarea și valorificarea patrimoniului cultural. Participanții vor descoperi activitatea istoricului de artă, a curatorului, a ghidului muzeal și a restauratorului, prin exerciții practice și activități interactive inspirate din munca acestora.

Înscriere: https://forms.gle/KDVkgNeTMrvHm78G8

 

Săptămâna 3 | 20–24 iulie 2026: Compoziții și armonii cromatice

Trainer: Sînziana Dumitrescu
Categoria de vârstă: 7–14 ani
Program: luni–vineri, 11:00–13:00

Tel. 0722 271 783

Atelierul este conceput ca un ghid pentru pasionații de pictură care vor să pătrundă secretele artei vizuale. Pe parcursul celor cinci zile, participanții vor descoperi cum tehnicile compoziționale, liniile de forță și contrastele cromatice pot fi folosite pentru a crea lucrări armonioase și expresive. Prin experimentarea „rețetelor” folosite de marii maeștri, își pot perfecționa tehnica și învăța noi trucuri pentru a-și materializa propriile idei.

Înscriere: https://forms.gle/LrrfYWeBpUm8mk447

 

Săptămâna 4 | 27–31 iulie 2026: Arta pe înțelesul copiilor

Trainer: Ana-Maria Gălețeanu
Categoria de vârstă: 7–14 ani
Program: luni–vineri, 14:00–16:00

Tel. 0727 550 077

Pe parcursul celor cinci întâlniri, participanții vor descoperi poveștile și creațiile a cinci artiste reprezentate în patrimoniul Muzeului de Artă Brașov. Discuțiile despre operele acestora vor fi completate de activități de desen și pictură. La baza procesului creativ se află un obiect din hârtie, „Infinity Square”, pe care fiecare copil îl desenează și îl pictează după fiecare întâlnire la muzeu. La finalul celor cinci zile, copiii obțin un „produs” final care reunește desenele și picturile realizate de ei, inspirate de poveștile artistelor.

Înscriere: https://forms.gle/y45HCEhCo967JEEe7

 

Săptămâna 5 | 3–7 august 2026: Stiluri în pictură

Trainer: Sînziana Dumitrescu
Categoria de vârstă: 7–14 ani
Program: luni–vineri, 11:00–13:00

Tel. 0722 271 783

Atelierul oferă un cadru creativ pentru dezvoltarea imaginației și perfecționarea abilităților de exprimare plastică pe parcursul a cinci zile. Participanții se vor familiariza cu tehnici specifice mai multor curente picturale, precum Realismul, Expresionismul, Cubismul, Fovismul, Pointilismul și Arta Abstractă, și vor crea propriile lucrări. Redarea materialității prin textură și culoare, precum și exprimarea emoțiilor prin nuanțe vibrante și intense reprezintă câteva dintre exercițiile menite să deschidă noi oportunități de exprimare plastică.

Înscriere: https://forms.gle/A2tBdufUDB7t1Ena7

 

Săptămâna 6 | 10–14 august 2026: Introducere în fotografie

Trainer: Corina Drăgan
Categoria de vârstă: 11–18 ani
Program: luni–vineri, 11:00–13:00

În cadrul acestui atelier, participanții vor descoperi fotografia dincolo de simpla utilizare a camerei foto sau a telefonului mobil. Timp de cinci zile, vor explora compoziția, lumina și limbajul vizual, vor realiza portrete și fotografii de natură statică, vor experimenta efecte creative precum siluetele și light painting-ul și vor face primii pași în fotografia alternativă prin tehnica cianotipiei. De asemenea, vor învăța elemente de editare creativă a fotografiilor pe telefonul mobil, descoperind cum pot transforma o imagine prin ajustarea luminii, culorilor, contrastului și compoziției. Atelierul încurajează curiozitatea, observația și creativitatea, oferind fiecărui participant ocazia de a-și dezvolta propriul mod de a vedea și de a crea imagini.

Înscriere: https://forms.gle/62BTsTM2gTpC7UGn9

 

Săptămâna 7 | 17–21 august 2026: Din atelier la muzeu: tehnici de lucru pe înțelesul copiilor

Trainer: Ana-Maria Gălețeanu
Categoria de vârstă: 7–14 ani
Program: luni–vineri, 11:00–13:00

Tel. 0727 550 077

În cele cinci zile de atelier, copiii vor explora cinci tehnici diferite de exprimare artistică. Programul include discuții despre patrimoniu, despre rolul muzeului, despre artiști și artiste, precum și despre profesia de artist plastic. De asemenea, este prevăzută parcurgerea, alături de participanți, a expozițiilor temporare și permanente, ca parte integrantă a experienței educative.

Înscriere: https://forms.gle/ME3zNXfjfaHowmLQA

 


Informații importante

În cadrul atelierelor se vor desfășura activități care presupun capacitatea participanților de a parcurge informații scrise, de a lucra cu concepte specifice artei și istoriei artei (curente artistice, genuri, cronologii) și de a aplica cunoștințele dobândite în exerciții practice.

Atelierele se vor desfășura la sediul Muzeului de Artă Brașov, situat pe Bulevardul Eroilor nr. 21.

Taxa de participare: 100 lei / participant / săptămână.
Plata participării la fiecare atelier se efectuează în prima zi a săptămânii.

Pe parcursul atelierului vom surprinde în fotografii momente din activități pentru a împărtăși experiența participanților și pentru promovarea proiectului. Prin înscriere, vă dați acordul pentru utilizarea acestor imagini în comunicarea publică a organizatorului.

 

Informații suplimentare

E-mail: comunicare@muzeulartabv.ro
Telefon: 0773 870 353

Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună o vară plină de creativitate, descoperire și artă!