Romana English
Înapoi la Arhiva 2014-2011

Expoziţia retrospectivă Katharina Zipser

13 februarie - 23 martie 2014

Muzeul de Artă Braşov organizează în perioada 13 februarie - 23 martie 2014 expoziţia retrospectivă Katharina Zipser. Expoziţia, deschisă anterior, în anul 2012, la Muzeul Naţional Brukenthal şi Muzeul Municipal Mediaş, propune publicului braşovean întâlnirea cu creaţia unui artist de frunte al comunităţii saşilor transilvăneni din Germania. Muzeul de Artă Braşov prelungeşte astfel până în contemporaneitate demersul consecvent prin care pe parcursul ultimilor ani a contribuit la valorificarea ştiinţifică şi expoziţională a patrimoniul artistic al germanilor din Transilvania. Expoziţie organizată cu sprijinul Ministerului Bavarez de Stat al Muncii și Afacerilor Sociale, Familiei și Integrării şi al Casei Germanilor din Răsărit München.

Katharina Zipser (n. 1931, Sibiu). A urmat cursurile Institutelor de Arte Plastice din Cluj şi Bucureşti (1950-1957), absolvind cu o diplomă în pictură. În anii următori a trăit şi a lucrat la Bucureşti şi Ploieşti. A predat pictura şi sculptura la Şcoala medie de artă plastică din Ploieşti (1965-1968). A urmat studii de pictură bisericească la Patriarhia Română (pictură murală, icoane). A realizat pictura unor biserici din Bărăgan. În 1970 a emigrat în Germania, stabilindu-se la München. Din 1985, predă la Universitatea populară din München desen, compoziţie şi pictură de icoane. Este fondatoare grupului de pictori de icoane „Falfalluca". De asemenea, a realizat lucrări de pictură monumentală laică (faţada Muzeului Minciunii din Gantikow). A expus în Germania (München, Berlin, Köln, Hanovra etc.) şi în România (Bucureşti, Ploieşti, Sighişoara). În 2008 i-a fost decernat Premiul Cultural Săsesc.  

Kath Zipser s-a remarcat ca ilustratoare de cărţi de poveşti săseşti şi prin portretele unor personalităţi culturale germane din România. Creaţia ei, cuprinzătoare şi complexă, cu lucrări aflate în colecţii din Germania (München, Bad Friedrichshall) şi România (Muzeul Naţional Brukenthal), întinsă pe parcursul mai multor decenii, a suscitat interesul criticii germane.

Drumul pe care l-a parcurs, decenii de-a rândul, aventura artei Katharinei Zipser a fost de la bun început marcat de imprevizibil şi sortit să deruteze orice eventuale încercări de anticipare critică privind viitoare evoluţii stilistice. Desigur că, în timp, şi în pictura ei se conturează, inevitabil, etape, iar până la un anumit punct este evidentă chiar şi o simetrie care defineşte calitatea şi mai ales maturitatea reflecţiei în raport cu vârsta biologică. Însă dincolo de asemenea determinări generale, verificabile în timp, destinul acestei arte este departe de a evolua linear şi previzibil pe o unică traiectorie, surprinzând, dimpotrivă, tocmai printr-o neîntrerupta capacitate de a se autoinventa prin succesive exerciţii de purificare.

Pentru tânăra absolventă a academiilor de artă din Cluj şi Bucureşti începuturile carierei au loc pe fundalul uneia dintre cele mai nefaste perioade ale culturii postbelice din România, astfel încât refuzul de a accepta comandamentele dogmatismului ideologic al aşa-numitului „realism socialist" al anilor '50 şi '60 o determină să se refugieze în arta picturii murale ortodoxe de factură postbizantină. Privind din perspectiva evoluţiei ulterioare a artistei, apare plauzibilă ipoteza prezenţei unori influenţe durabile ale acestei etape timpurii în determinantele mai târzii ale picturii Katharinei Zipser. Nu doar interesul constant al artistei pentru explorarea unor forme de „supra-realitate" (act tipic, în definitiv, pentru orice formă de artă sacrală), ci chiar şi tendinţa spre monumentalitate, evidentă nu doar în formatele mari, precum şi indiferenţa degajată faţă de regimul impus de regulile perspectivei sunt de amintit în acest context.

Ruptura definitivă de convenţionalismul realismului obiectual se petrece cu deosebită acuitate mai ales după emigrarea în Germania în anul 1970. Lucrările acestei perioade sunt pentru început rodul unei fantezii combinatorii transpuse pe fondul unui pronunţat substrat poetic, uneori ironic sau autoironic, acest gen de compoziţii fiind astfel mai degrabă subsumabile unui gen de realism fantastic decât formulărilor neo-suprarealismului, cu care adesea au fost confundate. Curând însă şi această etapă va fi definitiv lăsată în urmă, pe măsură ce Katharina Zipser va păşi mult mai decis în direcţia depăşirii graniţei dintre real şi ireal. Caracterul enigmatic al majorităţii lucrărilor pictate după 1980, tensiunea creată pe fondul mitic-oracular al unor compoziţii precum Anamur, Taurus sau Akrotyri derivă în primul rând din pronunţata ambiguitate care însoţeşte conţinutul imaginii şi dintr-o încărcătură metaforică, în numele căreia iau naştere lumi fantastice, ce se justifică, paradoxal, fără necesitatea unor clarificări de ordin narativ, prin simpla lor existenţă.

În ultimii ani în opera Katharinei Zipser a intervenit o nouă şi fundamentală transformare, în virtutea căreia componenta epică şi polaritatea figurativ-abstract şi-au pierdut aproape complet relevanţa. Sentimentul pe care îl inspiră lucrările din seria Heruvimilor precum şi mari compoziţii ca Lumina neagră şi Phao este dominat de fascinaţia unui spaţiu aflat dincolo de orice logică perspectivală, devenit perceptibil şi căpătând profunzime doar graţie materialitatăţii şi preţiozităţii culorii şi în limitele căruia îşi duc existenţa, cu o stranie naturalitate, făpturi nepământeşti. (Marius J. Tătaru)