Romana English
Înapoi la Evenimente curente

Lansare de carte
Lansare de carte: „Arta grafică a cărților românești vechi tipărite la Brașov (1805 - 1827)” de Anca Elisabeta Tatay și Cornel Tatai-Baltă

11 iunie 2021

Lansare de carte: „Arta grafică a cărților românești vechi tipărite la Brașov (1805 - 1827)” de Anca Elisabeta Tatay și Cornel Tatai-Baltă

Data: Vineri, 11 iunie 2021

Ora: 13.00

Locația: Sala de lectură a Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov

Intrarea: Pe bază de invitație.

 

Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov lansează vineri, 11 iunie 2021, ora 13.00, volumul „Arta grafică a cărților românești vechi tipărite la Brașov (1805 - 1827)”, autori Anca Elisabeta Tatay și Cornel Tatai-Baltă, reputați specialiști în cartea veche românească. Evenimentul va avea loc în sala de lectură a Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov.

Cartea își propune un studiu minuțios al graficii brașovene de la începutul secolului XIX. Autorii tratează grafica de la Brașov, important centru tipografic românesc, ținând cont de cronologia cărților, făcând comparații cu lucrări românești sau din spațiul european, decodând simboluri și depistând posibile surse de influență. Abordarea volumului este interdisciplinară, analiza iconografică și stilistică a gravurilor împletindu-se cu noțiuni de teologie, literatură sau mitologie.Temele abordate sunt adeseori religioase, românești, dar și laice.

Volumul „Arta grafică a cărților românești vechi tipărite la Brașov (1805 - 1827)” a fost publicat de Editura Mega, la Cluj-Napoca, 2020.

Accesul se va face numai pe bază de invitație sau legitimație de jurnalist. Evenimentul va fi transmis în direct prin aplicația Zoom, iar ulterior va fi disponibil pentru vizionare pe platformele sociale ale Muzeului de Artă Brașov și ale Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov.

 

Despre autori: Anca Elisabeta TATAY este bibliotecar la Biblioteca Academiei Române din Cluj, doctor în istoria artei cu o teză despre Gravura din cartea românească veche tipărită la Buda (1780-1830), autoare a 9 cărți (scrise singură sau în colaborare) și a publicat peste 75 de articole științifice în țară și peste hotare. Cornel TATAY-BALTĂ este prof. univ. dr. la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a scris 18 cărți (teza de doctorat fiind despre gravura din cartea românească veche tipărită la Blaj între 1750-1830) și a publicat peste 140 de articole științifice în țară și străinătate.

 

Despre carte: La începutul secolului al XIX-lea în grafica de carte românească se remarcă trei centre: Blajul, Sibiul și Brașovul, fapt remarcat de marele istoric de artă George Oprescu. Brașovul a avut întotdeauna relații cu întreg spațiul românesc și european, fapt reflectat și în volumul ce urmează să fie lansat. Grafica brașoveană cultivă xilogravura, dar și gravura în metal, tehnică puțin uzitată de români în acea perioadă. Sunt abordate teme religioase, întâlnite și în alte centre tipografice românești, dar și insolite, precum cele din cartea Ușa Pocăinței (1812) sau teme laice. Autorii tratează grafica de Brașov ținând cont de cronologia cărților, făcând comparații cu lucrări româneşti sau din spațiul european, decodificând simboluri, depistând posibile surse de influență. Analiza iconografică și stilistică a gravurilor se conjugă cu noțiuni de teologie, literatură, mitologie etc., rezultând o abordare interdisciplinară.