Expoziția retrospectivă Katharina Zipser
13 februarie - 23 martie 2014


Muzeul de Artă Brașov organizează în perioada 13 februarie - 23 martie 2014 expoziția retrospectivă Katharina Zipser. Expoziția, deschisă anterior, în anul 2012, la Muzeul Național Brukenthal și Muzeul Municipal Mediaș, propune publicului brașovean întâlnirea cu creația unui artist de frunte al comunității sașilor transilvăneni din Germania. Muzeul de Artă Brașov prelungește astfel până în contemporaneitate demersul consecvent prin care pe parcursul ultimilor ani a contribuit la valorificarea științifică și expozițională a patrimoniul artistic al germanilor din Transilvania. Expoziție organizată cu sprijinul Ministerului Bavarez de Stat al Muncii și Afacerilor Sociale, Familiei și Integrării și al Casei Germanilor din Răsărit München.

 





















Katharina Zipser
(n. 1931, Sibiu). A urmat cursurile Institutelor de Arte Plastice din Cluj și București (1950-1957), absolvind cu o diplomă în pictură. În anii următori a trăit și a lucrat la București și Ploiești. A predat pictura și sculptura la Școala medie de artă plastică din Ploiești (1965-1968). A urmat studii de pictură bisericească la Patriarhia Română (pictură murală, icoane). A realizat pictura unor biserici din Bărăgan. În 1970 a emigrat în Germania, stabilindu-se la München. Din 1985, predă la Universitatea populară din München desen, compoziție și pictură de icoane. Este fondatoare grupului de pictori de icoane „Falfalluca". De asemenea, a realizat lucrări de pictură monumentală laică (fațada Muzeului Minciunii din Gantikow). A expus în Germania (München, Berlin, Köln, Hanovra etc.) și în România (București, Ploiești, Sighișoara). În 2008 i-a fost decernat Premiul Cultural Săsesc.  

Kath Zipser s-a remarcat ca ilustratoare de cărți de povești săsești și prin portretele unor personalități culturale germane din România. Creația ei, cuprinzătoare și complexă, cu lucrări aflate în colecții din Germania (München, Bad Friedrichshall) și România (Muzeul Național Brukenthal), întinsă pe parcursul mai multor decenii, a suscitat interesul criticii germane.




Drumul pe care l-a parcurs, decenii de-a rândul, aventura artei Katharinei Zipser a fost de la bun început marcat de imprevizibil și sortit să deruteze orice eventuale încercări de anticipare critică privind viitoare evoluții stilistice. Desigur că, în timp, și în pictura ei se conturează, inevitabil, etape, iar până la un anumit punct este evidentă chiar și o simetrie care definește calitatea și mai ales maturitatea reflecției în raport cu vârsta biologică. Însă dincolo de asemenea determinări generale, verificabile în timp, destinul acestei arte este departe de a evolua linear și previzibil pe o unică traiectorie, surprinzând, dimpotrivă, tocmai printr-o neîntrerupta capacitate de a se autoinventa prin succesive exerciții de purificare.

Pentru tânăra absolventă a academiilor de artă din Cluj și București începuturile carierei au loc pe fundalul uneia dintre cele mai nefaste perioade ale culturii postbelice din România, astfel încât refuzul de a accepta comandamentele dogmatismului ideologic al așa-numitului „realism socialist" al anilor '50 și '60 o determină să se refugieze în arta picturii murale ortodoxe de factură postbizantină. Privind din perspectiva evoluției ulterioare a artistei, apare plauzibilă ipoteza prezenței unori influențe durabile ale acestei etape timpurii în determinantele mai târzii ale picturii Katharinei Zipser. Nu doar interesul constant al artistei pentru explorarea unor forme de „supra-realitate" (act tipic, în definitiv, pentru orice formă de artă sacrală), ci chiar și tendința spre monumentalitate, evidentă nu doar în formatele mari, precum și indiferența degajată față de regimul impus de regulile perspectivei sunt de amintit în acest context.

Ruptura definitivă de convenționalismul realismului obiectual se petrece cu deosebită acuitate mai ales după emigrarea în Germania în anul 1970. Lucrările acestei perioade sunt pentru început rodul unei fantezii combinatorii transpuse pe fondul unui pronunțat substrat poetic, uneori ironic sau autoironic, acest gen de compoziții fiind astfel mai degrabă subsumabile unui gen de realism fantastic decât formulărilor neo-suprarealismului, cu care adesea au fost confundate. Curând însă și această etapă va fi definitiv lăsată în urmă, pe măsură ce Katharina Zipser va păși mult mai decis în direcția depășirii graniței dintre real și ireal. Caracterul enigmatic al majorității lucrărilor pictate după 1980, tensiunea creată pe fondul mitic-oracular al unor compoziții precum Anamur, Taurus sau Akrotyri derivă în primul rând din pronunțata ambiguitate care însoțește conținutul imaginii și dintr-o încărcătură metaforică, în numele căreia iau naștere lumi fantastice, ce se justifică, paradoxal, fără necesitatea unor clarificări de ordin narativ, prin simpla lor existență.

În ultimii ani în opera Katharinei Zipser a intervenit o nouă și fundamentală transformare, în virtutea căreia componenta epică și polaritatea figurativ-abstract și-au pierdut aproape complet relevanța. Sentimentul pe care îl inspiră lucrările din seria Heruvimilor precum și mari compoziții ca Lumina neagră și Phao este dominat de fascinația unui spațiu aflat dincolo de orice logică perspectivală, devenit perceptibil și căpătând profunzime doar grație materialitatății și prețiozității culorii și în limitele căruia își duc existența, cu o stranie naturalitate, făpturi nepământești. (Marius J. Tătaru)





LUCRĂRI


Icar

1971 
Icar
1971 

Iocasta îl visează pe Oedip

o visează pe Iocasta1986 
Iocasta îl visează pe Oedip
o visează pe Iocasta
1986 

Parapantist1988 
Parapantist
1988 

Boris Boris Boris1992 
Boris Boris Boris
1992 

Anamur1992 
Anamur
1992 


























































































































































ASPECTE DIN EXPOZIȚIE 






























































VERNISAJ