În perioada 9 iulie - 10 septembrie 2009 , Muzeul de Artă Brașov în colaborare cu Liceul de Muzică "Tudor Ciortea" organizează a II-a ediție a Stagiunii estivale a celor mai tineri muzicieni brașoveni - NOI ȘI CLASICII . Recitalurile de muzică clasică susținute de elevii Liceului de Muzică "Tudor Ciortea" se vor desfășura în fiecare joi, de la ora 17, la sediul Muzeului de Artă Brașov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol). INTRAREA LIBERĂ !
Muzeul de Artă Brașov în colaborare cu Asociația Brassai organizează a IX-a ediție a concursului de artă plastică "Orașul meu Brașov" . Concursul este destinat elevilor din ciclul gimnazial. Tema concursului este BRAȘOVUL ISTORIC. Elevii clasați pe primele șase locuri vor fi premiați. Prezentarea și premierea lucrărilor va avea loc în data de 1 iunie 2009, ora 13, la sediul Muzeului de Artă Brașov din B-dul Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol). Pentru mai multe amănunte CLICK AICI !
Sâmbătă, 16 mai 2009 , între orele 17/18-24 , Muzeul de Artă Brașov și Muzeul "Casa Mureșenilor" Brașov , cu prilejul celei de a V-a ediții a Nopții Muzeelor, și-au deschis larg porțile tuturor brașovenilor care au dorit să petreacă o seară plăcută la muzeu. Au trecut pragul Muzeului de Artă Brașov aproximativ 1000 de vizitatori care au avut prilejul să viziteze expoziția "Mattis-Teutsch, artist al avangardei" și expoziția permanentă a muzeului, au asistat la demonstrații de pictură și grafică ale elevilor Liceului de Artă "Hans Mattis-Teutsch" (profesor...